Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Filtru şi oglindă’ Category

Un nene care apare de zor la OTV şi se dă economist cu ştate vechi, propune o lege de despăgubire a poporului. Câte 20.000 de euro de căciulă. Haideţi, cine se bagă ? 😀

Copiii nu mai ştiu să facă oameni de zăpadă, că nu mai e cool. De sanie ce să mai vorbim, că nu e X7. Aşa că… se ridică de la computer şi sar de pe blocuri. Dacă-l prindeam întreg după aşa ceva, îl băteam eu de-i rupeam ceva. (UPDATE: Se pare că indivizii sunt ruşi. Deci nu suntem departe.)

În sfârşit, Dan Puric, acest apostol neterminat al neamului, rosteşte câteva fraze halucinante de care ar fi o glumă să şi faci „băşcălie”… Umorul românesc este de cea mai bună calitate. El are o substanţă creştină, nu răneşte. Nu are nicio legatură cu băşcălia, care este copilul ateismului. Umorul îţi arată înca o realitate paralelă, ca în fizica cuantică. Cred că el are o radacină dacică, acel râs în faţa morţii, pe care nu l-am întâlnit la alte popoare. Deci… Gigi Becali meets Pavel Coruţ, ca să zic aşa…

Ah, da… Şi ninge. Singura aberaţie pozitivă într-o lume de aberanţi.

Read Full Post »

Read Full Post »

1. Numeşti drept purtător de cuvânt un personaj controversat şi uşor ridicol, pentru ca nimeni să n-aibă aşteptări prea mari de la tine. În plus, poţi să-ţi retragi oricând afirmaţiile.

2. Pui la bătaie o taxă care va subţia şi mai mult clientela şi aşa fluctuantă a singurelor firme care merg în ţara asta, cele care produc materie primă de înfulecat. Da, e nesănătos. Dar vă asigur că o băutură pe bază de cola şi un pateu tot vor fi mai ieftine decât crenvurştii de soia şi legăturile de broccoli.

3. Faci presă cum apuci, în funcţie de interese. Urmăreşte politicieni şi vedete, copiezi ştiri de pe fluxurile agenţiilor de presă şi laşi dracului orice preocupare pentru conţinut. Pe urmă, te miri că eşti dat afară.

4. Eşti profesor şi eşti supărat pe guvern. După ce-ai pierdut trei săptămâni cu scriitori de geniu precum Gellu Naum, bagi copilului în cap tot verbul – conjugări, moduri, funcţii – într-o singură săptămână. Nu de altceva, dar dacă te surprinde greva nepregătit?

Bă, da chiar nimeni din ţara asta nu vrea să experimenteze satisfacţia de a face ceva ca lumea ? Şi să nu aud contraargumentul cu banii. Că toţi furăm, într-o formă sau alta. De cele mai multe ori, propria noastră căciulă. Şi e iarnă, nu v-am spus?

Read Full Post »

La ora când descopeream cuvintele lui Eliade, croite parcă pentru o cumpănă eternă între anii româneşti, habar n-aveam că mă voi termina deceniul în casă nouă, căsătorit şi cu un credit baban la activ. (Deşi, mai corect ar fi să spun, „la pasiv”.)

Dar iată cum a arătat calendarul anului pe tocmai îl alungăm în amintire…

Ianuarie: luna revenirii la normalul post-electoral. Am demarat câteva preocupări nobile: am răspuns la un chestionar, am votat pentru parcul Retezat, am hrănit săracii lumii şi am amintit cititorilor mei că trăiesc în anul ştiinţei. Am dovedit că sunt admirat de o lume întreagă. Am primenit o lacrimă la moartea unui poet. Am luat apărarea programelor TVR. (Serios, acolo am văzut cele mai bune filme.) Mi s-a reconfirmat că monştrii trăiesc printre noi sub măşti de sfinţi. Am descoperit că e foarte uşor să cânţi. Şi distractiv să mimezi. Nu putea lipsi nici referinţa la „celebra” pungă de plastic plătită.  Desigur, am avut şi cover-uri faine. (Şi, la un an distanţă şi după o moţiune de cenzură votată, tot nu-mi vine să cred că tot de ăsta facem mişto. Pe banii noştri. ) Obosit fiind, am plecat la Sighişoara

Februarie: luna medievală. Am explorat magnifica cetate a Sighişoarei, în mai multe episoade. Şi i-am văzut pe Sting şi Edin Karamazov spunând o poveste din vremuri de mult apuse. Apoi, am descoperit că mai există frumos. În muzică, în visele împlinite şi în speranţa noastră contra morţii.

Martie: luna muzicii. M-a întristat o plecare dintre litere. Dar am ascultat mult şi bun. Despre păcate originare. Despre despărţiri. Despre şahul vieţii. Despre Sahara. Şi, ca în orice martie de câţiva ani încoace, am redus universul la trei litere.

Aprilie: luna razei de soare. Am întrezărit o speranţă. Dar timpul mi-a demonstrat că nimic nu s-a schimbat. Am petrecut altfel o sărbătoare care-mi pare străină. Am crezut că noi nu putem face asta. Şi am stat cu ochii pe Moldova… răsfoind albume cu capitala.

Mai: luna familiei. Întâi am sărbătorit 11 ani, apoi am pus bazele unei noi numărători. (Chiar dacă unii au cârcotit.) Am filozofat despre România personală, despre cărţi şi despre trepte. În plus, am citit un basm delirant şi am văzut un film fermecător.

Iunie: luna creditului. Ne-am înrobit la bancă, de dragul independenţei. Între timp, Ioana a primit manualele pentru clasa a cincea, Michael Jackson a murit, eu am votat din nou degeaba, iar Manowar a cântat în română.

Iulie: luna noii case. Dar mult a durat până ne-au venit cheile la mână. Aşa că ne-am umplut timpul cu Santana şi ne-am relaxat. În plus, am făcut o descoperire şi am dansat la o nuntă… altfel.

August: luna zugravilor şi a instalatorilor. Habar n-aveţi câte cuvinte noi am învăţat. 😀 Desigur, n-am procedat româneşte. Am însoţit mersul bidinelei cu un canon ucigător, un solo neobişnuit de chitară, o lecţie de istorie şi un îndemn la acţiune.

Septembrie: luna şcolarului. Ne-am întors la cărţi, caiete şi cerneluri. Cu un îndemn de la Pittiş, cu plimbări prin Cişmigiu, cu temeri de sorginte americană, cu contradicţii „istorice”… Apoi, ne-am uitat pentru a mia oară la Dirty Dancing şi ne-am reamintit de Freddie Mercury. Am încercat să devenim colecţionari, am întâlnit fantoma unui poet, am ascultat un imn din suflet. Ah, da… am ascultat melodia anului. Şi am fost un pic dezamăgit…

Octombrie: luna bolnavului. Era cât pe ce să pierd două degete, dar destinul implacabil a acţionat cum trebuie. Apoi, datorită zelului medicului de familie, era să-mi blochez de tot una bucată mijloc de locomoţie. Deprimarea a fost mare. Cât pe ce să uit de ziua mea. Sau de lipsa de căldură din calorifere. Până şi browserul a suferit. Noroc că m-a înviorat Unirea Urziceni.

Noiembrie: luna revoltei. Revolta faţă de ceea ce se întâmplă în politică: minciuna cu manipularea, mizeriile de campanie, perspectiva inutilităţii, Revolta faţă de aberaţiile de la şcoală, care pot atinge şi un asemenea nivel. Revolta faţă de ziduri. Revolta rezervată faţă de o moarte pe care nu o meritam. Revolta zen faţă de producătorii de mobilă. Aşa că, trist şi dezgustat de ceilalţi, am mai stat un tur… Fără să mă manifest. În sfârşit, am constatat o apariţie şi am documentat o dispariţie din peisaj. Şi am mai aflat că baladele rock trăiesc.

Decembrie: luna victoriei personale şi a înfrângerilor publice. Timpul s-a oprit în casa veche, odată cu handbalistele pe semicerc, cu fotbaliştii în faţa nemţilor şi cu Geoană în post exit-poll. Cum România continua să fie o fatalitate, o raia a derutaţilor, o vrajbă fără început şi fără sfârşit şi umbra dureroasă a unei amintiri neclare, am căutat sprijin la minţi mai minunate şi am început să-mi fac planuri pentru la anul.

Şi am încălecat pe-o şa şi… de fapt, m-am mutat. Din casă, din an, din deceniu…

Read Full Post »

Probabil sunt mulţumiţi de faptul că odraslele lor au parte la şcoală de mâncare, săli de sport bine dotate, televiziune cu circuit închis şi computere. Condiţiile sunt atât de bune, încât cine s-ar mai înghesui să înveţe? (Situaţie inversă decât la noi, unde principala scuză e lipsa dotărilor; atitudinea, însă, e relativ aceeaşi.)

Ce-ar putea să le spună preşedintele Obama, un vajnic exponent al conceptului de politică-spectacol, altceva decât să înveţe şi să muncească, pentru a scoate ţara din rahat ? Cum adică, să-i îndoctrineze în stil socialist? Păi nu mai e nevoie, SUA fiind deja o ţară de dependenţi de sistem.

UPDATE: Am găsit textul discursului. Aşa cum mă aşteptam, e o înşiruire (bine articulată, ce-i drept) de îndemnuri mobilizatoare, presărată cu exemple din viaţa reală. Măcar de s-ar inspira vreun director de şcoală de la noi din retorica asta…

Şi dacă tot am vorbit de şcoala americană, hai să vedem cum e la ei la stat. Vă vine să credeţi sau nu, pare mai rău decât la noi…

Read Full Post »

1. S-a lansat Wolfram Alpha, motorul de căutare care „intelege” intrebarile puse de utilizatori, calculand raspunsurile bazate pe un extins si detaliat calcul matematic. O scurtă introducere şi mai multe detalii.

2. Campania GSP, „Ne pasă de sport. Poate prea mult”, care exprimă aşa-zisa „furie a împătimiţilor” (din care eu nu mai fac parte). Aveţi aici spotul campaniei şi întreaga poveste.

3. În sfârşit, a câştigat o melodie acceptabilă la Eurovision, după ani întregi de lălăieli şi manele (Lordi nu se pun, că ei mi-au plăcut :D). Alexander Rybak şi-a spus povestea (Fairytale). Noroc cu YouTube, ca nu suportam să văd la televizor asemenea concurs.

LE: Unii acuză o asemănare a melodiei câştigătoare cu Opera 2 a lui Vitas. Eu n-am remarcat excesiv de multe asemănări, dar… Până la urmă, cântecele din cântece se scriu, nu ?

4. Un articol despre concesiile pe care românii le aşteaptă de la ceilalţi şi sunt dispuşi să le facă, la rândul lor, într-o infinitate de cercuri vicioase: Ce mai e trist in Romania ?

Read Full Post »

gqUn bun prieten de-al meu, Dragoş Plăcintă, care mi-a fost şi şef la Men’s Health, se lansează într-o nouă aventură editorială, în cadrul Liberis Publications Romania, ca redactor-şef al GQ, o revistă „premium” pentru bărbaţi.

De mai bine de jumătate de secol, GQ este liderul de opinie în lumea revistelor destinate publicului masculin, indiferent că e vorba de modă şi stil, politică, sex, turism, sport, entertainment sau tehnologie.

Mai jos, aveţi comunicatul de presă:

Read Full Post »

Older Posts »