La ora când descopeream cuvintele lui Eliade, croite parcă pentru o cumpănă eternă între anii româneşti, habar n-aveam că mă voi termina deceniul în casă nouă, căsătorit şi cu un credit baban la activ. (Deşi, mai corect ar fi să spun, „la pasiv”.)
Dar iată cum a arătat calendarul anului pe tocmai îl alungăm în amintire…
Ianuarie: luna revenirii la normalul post-electoral. Am demarat câteva preocupări nobile: am răspuns la un chestionar, am votat pentru parcul Retezat, am hrănit săracii lumii şi am amintit cititorilor mei că trăiesc în anul ştiinţei. Am dovedit că sunt admirat de o lume întreagă. Am primenit o lacrimă la moartea unui poet. Am luat apărarea programelor TVR. (Serios, acolo am văzut cele mai bune filme.) Mi s-a reconfirmat că monştrii trăiesc printre noi sub măşti de sfinţi. Am descoperit că e foarte uşor să cânţi. Şi distractiv să mimezi. Nu putea lipsi nici referinţa la „celebra” pungă de plastic plătită. Desigur, am avut şi cover-uri faine. (Şi, la un an distanţă şi după o moţiune de cenzură votată, tot nu-mi vine să cred că tot de ăsta facem mişto. Pe banii noştri. ) Obosit fiind, am plecat la Sighişoara…
Februarie: luna medievală. Am explorat magnifica cetate a Sighişoarei, în mai multe episoade. Şi i-am văzut pe Sting şi Edin Karamazov spunând o poveste din vremuri de mult apuse. Apoi, am descoperit că mai există frumos. În muzică, în visele împlinite şi în speranţa noastră contra morţii.
Martie: luna muzicii. M-a întristat o plecare dintre litere. Dar am ascultat mult şi bun. Despre păcate originare. Despre despărţiri. Despre şahul vieţii. Despre Sahara. Şi, ca în orice martie de câţiva ani încoace, am redus universul la trei litere.
Aprilie: luna razei de soare. Am întrezărit o speranţă. Dar timpul mi-a demonstrat că nimic nu s-a schimbat. Am petrecut altfel o sărbătoare care-mi pare străină. Am crezut că noi nu putem face asta. Şi am stat cu ochii pe Moldova… răsfoind albume cu capitala.
Mai: luna familiei. Întâi am sărbătorit 11 ani, apoi am pus bazele unei noi numărători. (Chiar dacă unii au cârcotit.) Am filozofat despre România personală, despre cărţi şi despre trepte. În plus, am citit un basm delirant şi am văzut un film fermecător.
Iunie: luna creditului. Ne-am înrobit la bancă, de dragul independenţei. Între timp, Ioana a primit manualele pentru clasa a cincea, Michael Jackson a murit, eu am votat din nou degeaba, iar Manowar a cântat în română.
Iulie: luna noii case. Dar mult a durat până ne-au venit cheile la mână. Aşa că ne-am umplut timpul cu Santana şi ne-am relaxat. În plus, am făcut o descoperire şi am dansat la o nuntă… altfel.
August: luna zugravilor şi a instalatorilor. Habar n-aveţi câte cuvinte noi am învăţat. 😀 Desigur, n-am procedat româneşte. Am însoţit mersul bidinelei cu un canon ucigător, un solo neobişnuit de chitară, o lecţie de istorie şi un îndemn la acţiune.
Septembrie: luna şcolarului. Ne-am întors la cărţi, caiete şi cerneluri. Cu un îndemn de la Pittiş, cu plimbări prin Cişmigiu, cu temeri de sorginte americană, cu contradicţii „istorice”… Apoi, ne-am uitat pentru a mia oară la Dirty Dancing şi ne-am reamintit de Freddie Mercury. Am încercat să devenim colecţionari, am întâlnit fantoma unui poet, am ascultat un imn din suflet. Ah, da… am ascultat melodia anului. Şi am fost un pic dezamăgit…
Octombrie: luna bolnavului. Era cât pe ce să pierd două degete, dar destinul implacabil a acţionat cum trebuie. Apoi, datorită zelului medicului de familie, era să-mi blochez de tot una bucată mijloc de locomoţie. Deprimarea a fost mare. Cât pe ce să uit de ziua mea. Sau de lipsa de căldură din calorifere. Până şi browserul a suferit. Noroc că m-a înviorat Unirea Urziceni.
Noiembrie: luna revoltei. Revolta faţă de ceea ce se întâmplă în politică: minciuna cu manipularea, mizeriile de campanie, perspectiva inutilităţii, Revolta faţă de aberaţiile de la şcoală, care pot atinge şi un asemenea nivel. Revolta faţă de ziduri. Revolta rezervată faţă de o moarte pe care nu o meritam. Revolta zen faţă de producătorii de mobilă. Aşa că, trist şi dezgustat de ceilalţi, am mai stat un tur… Fără să mă manifest. În sfârşit, am constatat o apariţie şi am documentat o dispariţie din peisaj. Şi am mai aflat că baladele rock trăiesc.
Decembrie: luna victoriei personale şi a înfrângerilor publice. Timpul s-a oprit în casa veche, odată cu handbalistele pe semicerc, cu fotbaliştii în faţa nemţilor şi cu Geoană în post exit-poll. Cum România continua să fie o fatalitate, o raia a derutaţilor, o vrajbă fără început şi fără sfârşit şi umbra dureroasă a unei amintiri neclare, am căutat sprijin la minţi mai minunate şi am început să-mi fac planuri pentru la anul.
Şi am încălecat pe-o şa şi… de fapt, m-am mutat. Din casă, din an, din deceniu…
Read Full Post »
More Personal Semantic 