Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Franturi din cumpana’ Category

Eu îmi amintesc cu plăcere de clasa a cincea. După numai un semestru, a venit revoluţia şi ni s-a schimbat diriginta şi garderoba. (Cât m-am rugat de tata să-mi facă rost de nişte blugi !) Cu notele nu aveam nicio problemă, că învăţam bine la română şi matematică, iar profesorii treceau cu vedere lipsurile mele de la desen, sport, atelier şi alte „abilităţi” din astea.

Zilele astea închei primul semestru de clasa a cincea din postura de tată de elev şi decorul mi se pare halucinant. La română, li s-au enumerat succint cazurile substantivelor şi modurile verbelor (în 2-3 ore), dar s-au pierdut ore în şir la literatură. Nu cu predarea, desigur, pentru că altfel nu le-ar fi dat să completeze zeci de fişe de lectură fără să-i înveţe măcar puţin limbajul specific folosit în comentariile de specialitate. (Nu de altceva, dar la examene asta le cere, nu să-şi exprime propriile opinii. Presupun că le e frică de ele.)

Continuăm cu altă slăbiciune de-a mea, istoria. În speţă, cea antică. Cea mai fascinantă cu putinţă, căci are poveşti despre regi şi imperii, piramide şi descoperiri, războaie şi eroi. Ei bine… pot spune că deja au ajuns la Imperiul Roman fără să înţeleagă mai nimic. Nu ştiu nimic despre codul lui Hammurabi, piramidele egiptene sau Alexandru cel Mare. Deja mă gândesc că vom trece peste războaiele punice şi poveştile cu patricieni la fel de repede precum s-a trecut peste secolul lui Pericle. Dar nu-i nimic, recuperăm la capitolul „îndobitocire crasă”. Căci perioada antică culminează cu apariţia creştinismului, nu ? În anumite contexte, o asemenea abordare ar putea constitui chiar o premisă pentru discriminare.

Un scurt intermezzo cu educaţia tehnologică, vă rog. Pentru că am aflat lucruri mai mult decât interesante. De exemplu, atunci când desenezi un sat, trebuie musai să-i adaugi şi fabrici. (Deh, modelul Jucu…) Sau că, în calitate de copil în vârstă de 11 ani, trebuie să fii la curent cu modalităţile de izolare a unei case.

În sfârşit, nu pot să nu-mi exprim tristeţea faţă de felul în care se predă franceza. Atunci când ştii că există reţineri faţă de limba lui Voltaire, nu pui palma sub fund şi faci mişto de limba engleză, ci încerci să cauţi o modalitate de a-i captiva pe copiii noştri americanizaţi deja din punct de vedere lingivistic. Francezii au un preşedinte foarte pitoresc. O competiţie de ciclism de notorietate. Câţiva cântăreţi minunaţi. O echipă de fotbal senzaţională. O piramidă în capitală.  Iar franceza e chiar o limbă foarte vorbită în Uniunea Europeană…

(Noroc că n-avem probleme la educaţie plastică şi la cea fizică, pentru că riscam să mă lungesc mai mult decât ţine plapuma blogului.)

Peste toate pluteşte eterna mea întrebare: „La ce mai cumpărăm manuale, dacă se lucrează numai din culegeri ?” Cred că fiică-mea a făcut deja mai multe probleme din culegeri decât am făcut eu în 12 ani de şcoală. Da, ştiu răspunsul… Ca să mai facă profesorul un ban din comision. Şi apoi, să-l plângi când face grevă.

Read Full Post »

De fapt, ideea era să mă pricopsesc cu telefonul mobil aferent celui fix, dar nu mai aveau. Explicaţia oficială: „Vin puţine şi se dau ca pâinea caldă”. Adică… ei încheie mai multe contracte decât au aparate.

În fine. Dacă tot nu mi-a ieşit pasienţa, am zis să întreb de modemul USB gratuit, care se acordă abonaţilor cu Cablelink 2 sau Fiberlink 2. Şi am pus mâna pe ultimul disponibil.

Instalarea se face foarte uşor. Singurul lucru care m-a „speriat” niţel a fost softul cu semne chinezeşti, dar e Huawei, nu ? Acum să nu vă închipuiţi că merge senzaţional. Am descărcat cu magnifica viteză de 25 kb/s, în condiţiile în care eram în „perioada” de 7,2 Gb, nu în cea de limitare la 128 kb, care începe după contorizarea unui trafic de 3 GB. Dar m-am gândit că n-am ce pierde la afacerea asta. Nu m-a costat decât câteva semnături pe un act adiţional.

Până la urmă, am reuşit să văd în condiţii bune un filmuleţ pe YouTube şi am încărcat relativ repede nişte site-uri de sport pline de reclame. Deci se poate.

Read Full Post »

Read Full Post »

Şi vă zic aşa. Un citat din dr. Petru Calistru, de la Institutul Victor Babeş, pe care-l cunosc personal: „E limpede că aceste vaccinuri trebuie consumate, să nu rămână cu ele neutilizate. Acum nu se mai cuceresc țările cu sabia, ci economic, forțându-le să achiziționeze și ceea ce nu trebuie. Tot sistemul sanitar mondial nu mai este pus în slujba individului, ci a producătorilor de medicamente și echipamente medicale. Nu mai există grija față de individ, ci doar de stimulare a consumului. Una este să tratezi un pacient care are nevoie și alta să arunci cu antivirale și să lași oamenii fără de nici unele”. (sursa)

Şi vă mai dau cea mai tare ştire. Virusul AH1N1 a suferit mutaţii în România. La ce ADN complicat avem, cred şi eu…

Lăsând la o parte orice exagerări, eu vă sfătuiesc să mergeţi la medicul de familie (deşi am rezervele mele), să vă evaluaţi starea generală, să faceţi analize (vezi cazul femeiii care a intrat în comă diabetică) şi să vă testaţi alergiile. Apoi, puteţi să faceţi şi vaccinul, dacă ţineţi neapărat. Dar nu staţi la coadă în frig. Şi mâncaţi aripioare picante cu usturoi. 😀 Ţin departe viruşii şi pesimismul.

P.S. Când îl vedem şi pe Streinu Cercel făcând asta?

Read Full Post »

… da unde aş putea să-l duc ? Aş putea să scot contorul pe câmp şi să consum de zor acolo, la tarif preferenţial ?

Nu de altceva, da mi-au cerut şi pe mama şi pe tata când am completat cererea de schimbare a numelui şi de schimbare a tarifului (pe bune, le-am trecut prenumele acolo), plus acceptul fostului proprietar (care, mort fiind, m-a susţinut postum printr-una bucată copie certificat de moştenitor), precum şi acceptul soţiei că-mi dă voie să deţin curentul (fapt pentru care, probabil, voi fi unic responsabil de folosirea frigiderului şi maşinii de spălat 😀 ).

Da am rezolvat până la urmă.

Read Full Post »

La ora când descopeream cuvintele lui Eliade, croite parcă pentru o cumpănă eternă între anii româneşti, habar n-aveam că mă voi termina deceniul în casă nouă, căsătorit şi cu un credit baban la activ. (Deşi, mai corect ar fi să spun, „la pasiv”.)

Dar iată cum a arătat calendarul anului pe tocmai îl alungăm în amintire…

Ianuarie: luna revenirii la normalul post-electoral. Am demarat câteva preocupări nobile: am răspuns la un chestionar, am votat pentru parcul Retezat, am hrănit săracii lumii şi am amintit cititorilor mei că trăiesc în anul ştiinţei. Am dovedit că sunt admirat de o lume întreagă. Am primenit o lacrimă la moartea unui poet. Am luat apărarea programelor TVR. (Serios, acolo am văzut cele mai bune filme.) Mi s-a reconfirmat că monştrii trăiesc printre noi sub măşti de sfinţi. Am descoperit că e foarte uşor să cânţi. Şi distractiv să mimezi. Nu putea lipsi nici referinţa la „celebra” pungă de plastic plătită.  Desigur, am avut şi cover-uri faine. (Şi, la un an distanţă şi după o moţiune de cenzură votată, tot nu-mi vine să cred că tot de ăsta facem mişto. Pe banii noştri. ) Obosit fiind, am plecat la Sighişoara

Februarie: luna medievală. Am explorat magnifica cetate a Sighişoarei, în mai multe episoade. Şi i-am văzut pe Sting şi Edin Karamazov spunând o poveste din vremuri de mult apuse. Apoi, am descoperit că mai există frumos. În muzică, în visele împlinite şi în speranţa noastră contra morţii.

Martie: luna muzicii. M-a întristat o plecare dintre litere. Dar am ascultat mult şi bun. Despre păcate originare. Despre despărţiri. Despre şahul vieţii. Despre Sahara. Şi, ca în orice martie de câţiva ani încoace, am redus universul la trei litere.

Aprilie: luna razei de soare. Am întrezărit o speranţă. Dar timpul mi-a demonstrat că nimic nu s-a schimbat. Am petrecut altfel o sărbătoare care-mi pare străină. Am crezut că noi nu putem face asta. Şi am stat cu ochii pe Moldova… răsfoind albume cu capitala.

Mai: luna familiei. Întâi am sărbătorit 11 ani, apoi am pus bazele unei noi numărători. (Chiar dacă unii au cârcotit.) Am filozofat despre România personală, despre cărţi şi despre trepte. În plus, am citit un basm delirant şi am văzut un film fermecător.

Iunie: luna creditului. Ne-am înrobit la bancă, de dragul independenţei. Între timp, Ioana a primit manualele pentru clasa a cincea, Michael Jackson a murit, eu am votat din nou degeaba, iar Manowar a cântat în română.

Iulie: luna noii case. Dar mult a durat până ne-au venit cheile la mână. Aşa că ne-am umplut timpul cu Santana şi ne-am relaxat. În plus, am făcut o descoperire şi am dansat la o nuntă… altfel.

August: luna zugravilor şi a instalatorilor. Habar n-aveţi câte cuvinte noi am învăţat. 😀 Desigur, n-am procedat româneşte. Am însoţit mersul bidinelei cu un canon ucigător, un solo neobişnuit de chitară, o lecţie de istorie şi un îndemn la acţiune.

Septembrie: luna şcolarului. Ne-am întors la cărţi, caiete şi cerneluri. Cu un îndemn de la Pittiş, cu plimbări prin Cişmigiu, cu temeri de sorginte americană, cu contradicţii „istorice”… Apoi, ne-am uitat pentru a mia oară la Dirty Dancing şi ne-am reamintit de Freddie Mercury. Am încercat să devenim colecţionari, am întâlnit fantoma unui poet, am ascultat un imn din suflet. Ah, da… am ascultat melodia anului. Şi am fost un pic dezamăgit…

Octombrie: luna bolnavului. Era cât pe ce să pierd două degete, dar destinul implacabil a acţionat cum trebuie. Apoi, datorită zelului medicului de familie, era să-mi blochez de tot una bucată mijloc de locomoţie. Deprimarea a fost mare. Cât pe ce să uit de ziua mea. Sau de lipsa de căldură din calorifere. Până şi browserul a suferit. Noroc că m-a înviorat Unirea Urziceni.

Noiembrie: luna revoltei. Revolta faţă de ceea ce se întâmplă în politică: minciuna cu manipularea, mizeriile de campanie, perspectiva inutilităţii, Revolta faţă de aberaţiile de la şcoală, care pot atinge şi un asemenea nivel. Revolta faţă de ziduri. Revolta rezervată faţă de o moarte pe care nu o meritam. Revolta zen faţă de producătorii de mobilă. Aşa că, trist şi dezgustat de ceilalţi, am mai stat un tur… Fără să mă manifest. În sfârşit, am constatat o apariţie şi am documentat o dispariţie din peisaj. Şi am mai aflat că baladele rock trăiesc.

Decembrie: luna victoriei personale şi a înfrângerilor publice. Timpul s-a oprit în casa veche, odată cu handbalistele pe semicerc, cu fotbaliştii în faţa nemţilor şi cu Geoană în post exit-poll. Cum România continua să fie o fatalitate, o raia a derutaţilor, o vrajbă fără început şi fără sfârşit şi umbra dureroasă a unei amintiri neclare, am căutat sprijin la minţi mai minunate şi am început să-mi fac planuri pentru la anul.

Şi am încălecat pe-o şa şi… de fapt, m-am mutat. Din casă, din an, din deceniu…

Read Full Post »

Deocamdată, ne simţim ca la hotel. Asta-i bine. E primul nostru concediu, după multă vreme.

Nu, nu aşa arată… 😀

Read Full Post »

Older Posts »