Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Data imemoralia’ Category

Deocamdată, aventura de aici s-a terminat… mi-am mutat bagajele pe www.personalsemantic.ro. Sigur, nu e totul perfect. Am importat posturi, comentarii şi linkuri şi mi-am ales o temă superbă (cea de aici nu era disponibilă, din păcate). Mai rămâne să rezolv şi cu fisierele streaming, care nu se afişează, dar voi rezolva şi problema asta în câteva zile.

Pe scurt: am acceptat oferta Blogway – un domeniu .ro gratuit și găzduire pentru un an, acces la o platformă WordPress optimizată automat, teme profesionale, adrese de e-mai şi un spaţiu de 10GB. La anul, voi cumpăra definitiv domeniul (acum e închiriat) şi voi renunţa la câţiva litri de cola lunar pentru un hosting de calitate.

Vă mulţumesc pentru cei aproape trei ani petrecuţi aici şi vă aştept în a doua mea casă nouă din ultimul an, cea virtuală.

Read Full Post »

Mulţumesc, Dan, pentru că mi-ai amintit

„Să nu ne mai facem inimă rea şi spaimă gândindu-ne că lumea românească ar fi mai stricată decât altele. Nu, neamul acesta nu e un neam stricat; e numai nefăcut încă, nu e până acuma dospit cumsecade.”

Din păcate, nu s-a dospit nici până acum…

Read Full Post »

Dacă nu iau în considerare faptul că profa de română a Ioanei şi-a petrecut ora de ieri citind Eminescu, oferind, astfel, părinţilor ocazia de a preda acasă cazurile substantivului… azi e ziua poetului nostru aşa-zis naţional.

Mutilat prin glorificare şi demonetizat prin exces, omul a fost, totuşi, un geniu. Şi-a scris opera folosind doar 5016 cuvinte. („În fiecare cuvînt eminescian mocnesc mai multe rosturi”, spunea Pruteanu.) A fost un jurnalist tăios, deşi uşor părtinitor şi mult prea implicat afectiv. Mărturiile sale lirice sau reale susţin în mod deloc surprinzător afirmaţia că noi, ca popor, nu ne-am schimbat prea mult profilul în ultimul veac şi jumătate.

Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?

………………………………

Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?

ascultaţi tot

Read Full Post »

Anul trecut m-aţi vizitat de 18.277 de ori. În medie, de 50 de ori pe zi.

Cei mai mulţi aţi accesat secţiunile de poezie şi carte, dar aţi citit serios şi despre peregrinările la Sighişoara, despre şcoala românească şi despre revoltele mele privitoare la starea de fapt.

M-au recomandat oameni de bază, precum Ioana sau Dan, dar şi site-uri de caracter, doar faine sau cât se poate de serioase.

Când a fost vorba de linkuri, au fost câteva care v-au făcut cu ochiul mai abitir: aceiaşi Ioana şi Dan, dar şi Arhi sau TLP.

Google nu m-a lăsat la greu, motiv pentru care v-am mai prezentat din când în când cât de „surprinzător” mă găseşte. Top 5 termeni de căutare care v-au adus aici în anul care a trecut: inimioare (WTF?), câmpie, secera şi ciocanul, peisaje superbe, secţiunea de aur.

Şi am 12 mândri abonaţi pe Google Reader. Cam asta e…

Read Full Post »

La ora când descopeream cuvintele lui Eliade, croite parcă pentru o cumpănă eternă între anii româneşti, habar n-aveam că mă voi termina deceniul în casă nouă, căsătorit şi cu un credit baban la activ. (Deşi, mai corect ar fi să spun, „la pasiv”.)

Dar iată cum a arătat calendarul anului pe tocmai îl alungăm în amintire…

Ianuarie: luna revenirii la normalul post-electoral. Am demarat câteva preocupări nobile: am răspuns la un chestionar, am votat pentru parcul Retezat, am hrănit săracii lumii şi am amintit cititorilor mei că trăiesc în anul ştiinţei. Am dovedit că sunt admirat de o lume întreagă. Am primenit o lacrimă la moartea unui poet. Am luat apărarea programelor TVR. (Serios, acolo am văzut cele mai bune filme.) Mi s-a reconfirmat că monştrii trăiesc printre noi sub măşti de sfinţi. Am descoperit că e foarte uşor să cânţi. Şi distractiv să mimezi. Nu putea lipsi nici referinţa la „celebra” pungă de plastic plătită.  Desigur, am avut şi cover-uri faine. (Şi, la un an distanţă şi după o moţiune de cenzură votată, tot nu-mi vine să cred că tot de ăsta facem mişto. Pe banii noştri. ) Obosit fiind, am plecat la Sighişoara

Februarie: luna medievală. Am explorat magnifica cetate a Sighişoarei, în mai multe episoade. Şi i-am văzut pe Sting şi Edin Karamazov spunând o poveste din vremuri de mult apuse. Apoi, am descoperit că mai există frumos. În muzică, în visele împlinite şi în speranţa noastră contra morţii.

Martie: luna muzicii. M-a întristat o plecare dintre litere. Dar am ascultat mult şi bun. Despre păcate originare. Despre despărţiri. Despre şahul vieţii. Despre Sahara. Şi, ca în orice martie de câţiva ani încoace, am redus universul la trei litere.

Aprilie: luna razei de soare. Am întrezărit o speranţă. Dar timpul mi-a demonstrat că nimic nu s-a schimbat. Am petrecut altfel o sărbătoare care-mi pare străină. Am crezut că noi nu putem face asta. Şi am stat cu ochii pe Moldova… răsfoind albume cu capitala.

Mai: luna familiei. Întâi am sărbătorit 11 ani, apoi am pus bazele unei noi numărători. (Chiar dacă unii au cârcotit.) Am filozofat despre România personală, despre cărţi şi despre trepte. În plus, am citit un basm delirant şi am văzut un film fermecător.

Iunie: luna creditului. Ne-am înrobit la bancă, de dragul independenţei. Între timp, Ioana a primit manualele pentru clasa a cincea, Michael Jackson a murit, eu am votat din nou degeaba, iar Manowar a cântat în română.

Iulie: luna noii case. Dar mult a durat până ne-au venit cheile la mână. Aşa că ne-am umplut timpul cu Santana şi ne-am relaxat. În plus, am făcut o descoperire şi am dansat la o nuntă… altfel.

August: luna zugravilor şi a instalatorilor. Habar n-aveţi câte cuvinte noi am învăţat. 😀 Desigur, n-am procedat româneşte. Am însoţit mersul bidinelei cu un canon ucigător, un solo neobişnuit de chitară, o lecţie de istorie şi un îndemn la acţiune.

Septembrie: luna şcolarului. Ne-am întors la cărţi, caiete şi cerneluri. Cu un îndemn de la Pittiş, cu plimbări prin Cişmigiu, cu temeri de sorginte americană, cu contradicţii „istorice”… Apoi, ne-am uitat pentru a mia oară la Dirty Dancing şi ne-am reamintit de Freddie Mercury. Am încercat să devenim colecţionari, am întâlnit fantoma unui poet, am ascultat un imn din suflet. Ah, da… am ascultat melodia anului. Şi am fost un pic dezamăgit…

Octombrie: luna bolnavului. Era cât pe ce să pierd două degete, dar destinul implacabil a acţionat cum trebuie. Apoi, datorită zelului medicului de familie, era să-mi blochez de tot una bucată mijloc de locomoţie. Deprimarea a fost mare. Cât pe ce să uit de ziua mea. Sau de lipsa de căldură din calorifere. Până şi browserul a suferit. Noroc că m-a înviorat Unirea Urziceni.

Noiembrie: luna revoltei. Revolta faţă de ceea ce se întâmplă în politică: minciuna cu manipularea, mizeriile de campanie, perspectiva inutilităţii, Revolta faţă de aberaţiile de la şcoală, care pot atinge şi un asemenea nivel. Revolta faţă de ziduri. Revolta rezervată faţă de o moarte pe care nu o meritam. Revolta zen faţă de producătorii de mobilă. Aşa că, trist şi dezgustat de ceilalţi, am mai stat un tur… Fără să mă manifest. În sfârşit, am constatat o apariţie şi am documentat o dispariţie din peisaj. Şi am mai aflat că baladele rock trăiesc.

Decembrie: luna victoriei personale şi a înfrângerilor publice. Timpul s-a oprit în casa veche, odată cu handbalistele pe semicerc, cu fotbaliştii în faţa nemţilor şi cu Geoană în post exit-poll. Cum România continua să fie o fatalitate, o raia a derutaţilor, o vrajbă fără început şi fără sfârşit şi umbra dureroasă a unei amintiri neclare, am căutat sprijin la minţi mai minunate şi am început să-mi fac planuri pentru la anul.

Şi am încălecat pe-o şa şi… de fapt, m-am mutat. Din casă, din an, din deceniu…

Read Full Post »

Deocamdată, ne simţim ca la hotel. Asta-i bine. E primul nostru concediu, după multă vreme.

Nu, nu aşa arată… 😀

Read Full Post »

Atât aveam pe 22 decembrie 1989. Deşi în familia mea se vorbea cu preocupare despre frământările din ţară, eu băteam maidanul cu echipa mea de fotbal. I-am salutat pe soldaţii care se îndreptau spre centru. Apoi, au venit ai mei şi m-au luat de la bunică-mea (care stătea în Cotroceni, cartier în care mulţi ştabi de pe atunci aveau vile – nu mă îndoiesc că aşa e şi acum). Am mers cu metroul şi am primit un exemplar din primul număr al ziarului „Libertatea”, care semăna cu un manifest anticeauşist, extrem de asemănător cu ceea ce învăţasem despre fiţuicile cu statut asemănător pe care le tipăreau comuniştii în anii ’30. Şi am sfârşit, evident, prin a mă uita la televizor, un sport cu care nu prea eram obişnuit. Nu prea ştiam că au murit oameni. Acum nu mai ştiu pentru ce au murit.

Cred că cea mai bună definiţie a celor întâmplate de atunci şi până acum este un lucru pe care mi l-a spus tata într-o seară de toamnă dintr-un istovitor (pentru el) an 1999. „În ’90, am crezut că vom lăsa bâtele jos şi ne vom apuca de treabă. Eram entuziaşti, eram tineri… Datoria externă era plătită, aveam pământ cât să hrănim Europa. Dar acum… îmi pare rău că n-am emigrat. Dacă astăzi aş avea 25 de ani şi n-aş avea un copil, aş face-o.”

Read Full Post »

Older Posts »