Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Peregrinari’ Category

adevarul_da_vinciAzi-dimineaţă, deşi nu ieşisem încă din modulul „orizontal pe pernă”, am purces cu ochii lipiţi să cumpăr pâine şi am trecut şi pe la taraba de ziare să iau Adevărul cu suplimentul frumos editat despre Leonardo da Vinci. Nu de altceva, dar primul număr îl pierdusem, iar asta pare cam singura ocazie de a avea informaţii punctuale în bibliotecă despre un domeniu la care sunt oarecum „tufă”.

Sigur, pot să le achiziţionez şi mai târziu, dar nu asta e problema… Am ajuns în faţa vânzătoarei, dar cu toată aţipeala de la ora aceea matinală (pentru mine), am constatat că privirea ei conspirativă nu rima cu absenţa suspectă a ziarelui cu pricina de pe tarabă. Nu de altceva, dar nici măcar nu fuseseră toate pachetele cu publicaţii despachetate.

„Bine, vă dau, dar numai pentru că vă cunosc.” Apoi, şopteşte către partenerul ei într-ale crimei culturale: „Câte mai sunt? Una e pentru preot, alta pentru doamna profesoară…”

Nu ştiu… trebuia să zic săru mâna şi să las bacşiş ? (n-am făcut-o) Oricum, am înţeles că săptămâna viitoare vor mări tirajul. Deci dacă mă cunoaşte şi mă duc devreme şi mai moare cineva care se abonase la exemplarele de sub tejghea… da, cred că mai am o şansă.

Anunțuri

Read Full Post »

– Un taximetrist ne-a recomandat să bem puţină cola după fiecare masă, pentru că are enzime şi ajută la digestie. Mai avea puţin şi ne explica cum funcţionează tot sistemul digestiv.

– Am văzut la Unirea Shopping Center nişte pantofi de bărbaţi pe care scria „do not eat”.

– Dacă nu ştiaţi, pe 12 septembrie 2009, în Romania a fost mare sarbătoare. Nunta Ciupercuţilor. Pe bune, scrie pe Wikipedia. 😀 Voi aţi fost acolo ?

UPDATE: La naiba, ai mei au fost sâmbătă seară la o nuntă. Da n-au zis nimic de ciuperci…

– Băăă, ce gol a dat Bănel 😀 Aşa de tare a fost, că e gratis pe gsp.

Read Full Post »

santanabestfestSantana a fost la Woodstock. Cu toate astea e foarte tânăr, iar chitara lui sună mai elaborat decât niciodată. Succesul a fost garantat de combinaţia latino, blues şi rock. Sunetul a fost perfect, cum rareori se întâmplă la un concert în România. Iar bucuria de a cânta a fost transmisă din vârful degetelor de chitarist-legendă înspre un public fervent, incredibil de pasional, neaşteptat de civilizat şi extrem de variat. Muzica a unit din nou suflete pe care frustrările vieţii încearcă să le învrăjbească. Nimeni n-a ştiut când au trecut cele două ore. (Poza e de aici.)

Read Full Post »

Până la urmă, am făcut-o. Am mânjit cu puţin tuş una din casetele de pe buletinul de vot. Şi e prima dată când m-a oprit un tinerel (autorizat) să mă întrebe cu cine am votat. E bine… Nu simt nimic, anyway…

UPDATE: N-am rezolvat nimic, EBA tot a fost aleasă. Din câte am înţeles, şi Vadim + Gigi. Om scăpa de el de la Steaua, măcar cu prezenţa fizică ?

Read Full Post »

Pheonix, 7.05.2009Ştiu că nu e adevăratul Pheonix. Lipsesc Baniciu şi Neumann, dar i-am revăzut pe Covaci şi Ţandărică, l-am urmărit prima dată live pe Mony Bordeianu (Canarul, Mama, Vremuri) şi am urlat cât m-au ţinut bojocii la Ochi negri, ochi de ţigan, Mugur de fluier, Nunta şi aşa mai departe. Atmosferă de studenţie, frig, bere şi oameni de diferite vârste. Covaci a început supărat şi a terminat răguşit. Una peste alta, sună Pheonix, iar publicul n-a uitat şi vrea cântece peste care s-au aşternut istorii de zeci de ani. În deschidere, aphenomenonu cântat nişte puşti interesanţi, cu vârste între 8 şi 14 ani, care se numesc Phenomenon. Au interpretat atât compoziţii proprii, dar şi cover-uri după Deep Purple şi alţii. Un sfârşit perfect pentru o zi în care au venit şi biletele la Santana.

Read Full Post »

Indicatoarele de pe iarba parcului „23 august” (da, ştiu că acum se numeşte altfel) sunt foarte interesante.

semnparc1_resize Acesta se numeşte „Interzis florilor rupte să plângă pe iarbă !” şi se referă la plantele acelea care îşi frâng iluzia că cineva are grija lor şi încep să hohotească spre disperarea tinerilor îndrăgostiţi ce se plimbă de mână şi spre groaza bebeluşilor din cărucioare.

semnparc2_resize Aici e vorba de atenţionarea „Interzis mersul cu picioarele goale pe iarbă !” şi este destinat adepţilor curentului hippie, care riscă să se aleagă cu maladii specifice tălpilor. Se recomandă purtarea de încălţăminte lejeră, dar cu talpa tare, care să izoleze piciorul şi să-i ferească pe nefericiţi. Desigur, se poate călca în voie iarba.

semnparc3_resizeÎn sfârşit, la intrarea în parc, suntem avertizaţi că e „Interzis să porţi capete de câine !”, o reacţie vehementă şi totodată obiectivă la găştile de Halloween care-şi răspândesc obiceiul de a bântui mascaţi în căutarea hranei. Asemenea exemplare nu trebuie hrănite.

P.S. După cum v-aţi dat deja seama, ne-am plimbat în parc. La apus.

16032009185_resize 16032009183_resize 16032009184_resize

Read Full Post »

Lume, lume… Să ştie tăt natul ! Porţile cetăţii se deschid pentru ultima oară, în onoarea oaspeţilor noştri ! N-a zis chiar aşa toboşarul cetăţii, dar cu siguranţă noi aşa ne-am simţit. Clipele ce-au trecut mai repede sau mai încet, întâlnirea cu elevii unei şcoli care veniseră în vizită şi îmbrăcaseră costume medievale, alintarea câinilor vagabonzi şi ultima ciorbă de burtă, despărţirea de gazdele noastre şi drumul greu de nefericire spre gară… Au trecut trei săptămâni de atunci, dar încă reuşesc să mă „încarc” atunci când mă gândesc la Sighişoara noastră…

Şi acum, ultimele poze:

jimmy alt-catel al-treilea-catel

la-palat la-palat2 la-palat3

ultima-privire ultima-privire-2 ultima-privire-3

Citeşte şi:

Episodul 1: Om bun, deschide-ne poarta

Episodul 2: Acasă la părintele lui Vlad Ţepeş

Episodul 3: Plimbare pe străzile pustii

Episodul 4: Turnuri, ziduri şi ocolişuri false

Episodul 5: Breite, Biertan, Hanul Dracul

Episodul 6: Prin muzee şi la pas pe deal

Read Full Post »

Older Posts »