Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Preocupari nobile’ Category

Mihai Mălaimare povesteşte cum spectatorii înfruntă gerul şi viscolul pentru a fi prezenţi la bătaia gongului şi ridicarea cortinei. Din ce în ce mai multă lume reneagă feţele şi replicile îngălate de la televizor, pentru a se refugia alături de actori.

E prea mult să regret că peste mine au trecut ani întregi lipsiţi de vederea scenei. Din fericire, fiica mea mi-a spus că vrea să meargă la teatru. Probabil e pură curiozitate. Sau un semn.

Încă se joacă Cehov, Goldoni, Miller… Să mergem să-i vedem pe Horaţiu Mălăele, Olga Tudorache, Mircea Diaconu, Adela Mărculescu, Victor Rebengiuc, Marcel Iureş… Până nu e prea târziu.

Anunțuri

Read Full Post »

Un interviu cu Radu Beligan în Gazeta Sporturilor…

„Societatea românească, în ansamblu, nu doar sportul, se complace în situaţia de a bălti în vorbă şi miştocăreală, în loc să fie preocupată de seriozitate, onestitate, competenţă, performanţă reală.”

Şi primul CD al unei colecţii despre excelenţă…  „Fluture în lesă de aur”.

„Pentru mine cuvântul scris este un supliment de semn. Mi-e frică dintotdeauna şi mereu ca atunci când ne vedem peste scena teatrului să vă fac să întelegeţi cât de mult vă iubesc.” Mircea Albulescu.

Read Full Post »

De fapt, ideea era să mă pricopsesc cu telefonul mobil aferent celui fix, dar nu mai aveau. Explicaţia oficială: „Vin puţine şi se dau ca pâinea caldă”. Adică… ei încheie mai multe contracte decât au aparate.

În fine. Dacă tot nu mi-a ieşit pasienţa, am zis să întreb de modemul USB gratuit, care se acordă abonaţilor cu Cablelink 2 sau Fiberlink 2. Şi am pus mâna pe ultimul disponibil.

Instalarea se face foarte uşor. Singurul lucru care m-a „speriat” niţel a fost softul cu semne chinezeşti, dar e Huawei, nu ? Acum să nu vă închipuiţi că merge senzaţional. Am descărcat cu magnifica viteză de 25 kb/s, în condiţiile în care eram în „perioada” de 7,2 Gb, nu în cea de limitare la 128 kb, care începe după contorizarea unui trafic de 3 GB. Dar m-am gândit că n-am ce pierde la afacerea asta. Nu m-a costat decât câteva semnături pe un act adiţional.

Până la urmă, am reuşit să văd în condiţii bune un filmuleţ pe YouTube şi am încărcat relativ repede nişte site-uri de sport pline de reclame. Deci se poate.

Read Full Post »

Acum, că s-a terminat mizeria asta, pot să spun că mi-am sărutat soţia când m-am ridicat din pat, am băut în linişte o cafea, m-am bărbierit şi am ieşit din nou în blugi să cuceresc lumea.

Daţi-le dracu’ de procente şi talk-show-uri ! Să ieşim în parc, să mergem la film şi la teatru, să facem floricele cu unt şi o salată mare cu ananas ! Cinci ani vor trece într-o clipă !

P.S. Voi reveni, desigur, cu nişte consideraţii privind mirificul popor român la alegeri. Aveţi puţintică răbdare.

P.P.S Din cauza nenorociţilor ăstora, am ignorat serialele de pe bloguri. Dar pe sunetvechi am lansat o întâlnire zilnică de dimineaţă.

Read Full Post »

E o prostie să nu mai poţi striga „România!” decât pe stadioane (deşi şi asta se întâmplă tot mai rar) şi prin afişe electorale. E îngrozitor să nu poţi lăuda munţi, râuri şi apusuri de soare pentru că nu ai all-inclusive la colţ. Deceniile de comunism au secătuit imaginea patriei, iar generaţia post-revoluţie a încununat în mod strălucit scârba faţă de patriotism. Problema e alta. Laudele nu fac rău, câtă vreme îşi găsesc şi ceva susţinere în realitate. Degeaba glorificăm furia sinucigaşă a lui Decebal, neatârnarea lui Ştefan cel Mare, duritatea lui Vlad Ţepeş sau aura mistică a lui Mihai Viteazul, câtă vreme noi suntem laşi, dependenţi, delăsători şi lipsiţi de substanţă în acţiunile de zi cu zi.

P.S. Împotriva oricăror contestatari, găsesc potrivită ziua de 1 decembrie pentru a ne sărbători ţara. Pentru că niciodată nu ştii cum va fi vremea. E cea mai bună definiţie a vieţii româneşti.

De fapt, despre asta e vorba. Ah… şi despre asta. Despre Mecca.

Read Full Post »

„Decât o revistă” este un proiect unic şi extrem de ambiţios, la care au contribuit câţiva oameni de presă dornici să demonstreze că fiecare număr al unei reviste ar trebui să fie o poveste unică, irepetabilă, surprinzătoare, minunată.

Puteţi citi despre rolul bucătăriei în filmul românesc, despre o întrecere inedită a designerilor de coperţi şi despre oraşul care se delectează cu reputaţia de loc în care nu ţi-ai trimite nici soacra. Veţi afla ce se întâmplă cu informaţiile furnizate în virtual (profile de utilizatori şi parole) după ce mori, dar şi ce îl enervează pe Mircea Badea. Autorii vor încerca să vă convingă că lenea este bună, că există un anumit pattern al apocalipsei şi al curentului care te trage la spate. Totul asezonat cu sâni şi pufuleţi, diacritice şi magie, precum şi cu povestea savuroasă a naşterii unui slogan.

„Noi trebuia să fim beţi morţi pe undeva, filozofând despre Nietzsche şi încercând să schimbăm România” – Mihai Dobrovolschi

Read Full Post »

În timp ce eu sunt circumspect, alţii ar face niscaiva revoluţie. Dăm mai departe, că e însufleţitor. Rămâne de văzut dacă vom mai simţi la fel şi după ce ne vom ridica de la birou. via Simona Tache

Poate ar trebui luată în calcul și reluarea obiceiului manifestărilor stradale. Poate ar trebui să ieșim în stradă și să zbierăm, ca în anii ‘90. Poate ar trebui să aruncăm cu ouă în ei, cu zacuscă, cu varză murată, cu gunoaie. Poate ar trebui să îi facem să le fie frică de noi. Frică să nu le murdărim costumele alea scumpe, să nu le împroșcăm cu zacuscă burtoaiele alea îmbuibate și meclele alea nesimțite, frică de furia noastră explicită. Să aibă coșmaruri cu zacuscă, de fiecare dată când vor vrea să bage mâna pân-la cot, să le înghețe șira spinării de fiecare dată când se vor descheia la prohab ca să facă pipi pe noi. Să aibă coșmaruri zecile de mii de tineri care ar putea să iasă în stradă și cu zecile de mii de tineri care ar putea să iasă și să refuze să mai plece de acolo. Să aibă coșmaruri cu Piața Universității. Da, cred din ce în ce mai tare că ar trebui reînviată Piața Universității. Au uitat-o. Cred că ar trebui să le-o reamintim. Să le reamintim că existăm, și că suntem foarte furioși, și că, gata, s-a terminat, ne-au ajuns 20 de ani de bătaie de joc. restul aici

Read Full Post »

Older Posts »