Nu, nu e individul acela cu joben şi baston, care te vizitează atunci când eşti căzut la pat. Aceea e o imagine pierdută în negurile secolelor trecute, când confortul social nu trebuia încă întrucâtva contrabalansat cu birocraţia ridicată la rang de artă.
Nu… aici discutăm un tip oarecum arogant – deşi aceasta este o „calitate” de netăgăduit a doctorilor – care, deşi nu ştie exact ce ai (mai ales că n-ai avut bunul simţ să vii la 7 dimineaţa să stai la coadă ca să-ţi faci analizele la ora 9), îţi prescrie o groază de medicamente, că deh, ai tensiunea mare. Ai tensiunea mare că nu iei medicamente, nu că ai 40 kg surplus şi toată ziua stai pe scaun.
Oricum, toţi doctorii sunt geniali. De cum intru pe uşă, îşi dau seama că sunt gras. Îi spui că te doare piciorul. Aiurea, eşti gras. Picioarele sunt drepte. Or fi, dar mă dor. Nu contează, ia astea cinci medicamente şi vino peste o săptămână.
Parcă vă aud spunând că omul nostru lucrează la stat unde e, după cum ştim, nasol… Ei bine, eu nu ştiu să dau şpagă. Şi nu mi se pare normal. Dacă vrei să-i dai salariu mai mare, taie chitanţă de 10 lei la intrare, că oricum nu văd niciodată banii platiţi în viaţă la asigurările de sănătate.
O să-l păstrez în rezervă, ca instrument de semnat concedii medicale şi adeverinţe. Între timp, am o tolbă plină de recomandări de la prieteni şi rude şi am cele mai bune intenţii să le dau curs.
Lasă un comentariu