Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Framantarile penitei’ Category

Doar tu de Ştefan Augustin Doinaş

Când omul, prăbuşit, la început,
în iarba duşmănoasă şi-n ţărână
adulmecă-n ţârâşul greu, pe-o rană,
miresmele ce se-nălţau din lut
şi, nemaivrând ostatic să rămână
sub zarea strivitoare ca un scut,
se răsucea s-o urce, renăscut
şi se-agaţă de fulgere c-o mână,
acea cumplita smulgere din smoală
cu palma-ntoarsă ca o cupă goală
fu primul dans în care se zbătu,
elan de floare palidă, involtă,
vibrat pe scări de sunete spre bolta
pe care-n mers îl aminteşti doar tu.

Anunțuri

Read Full Post »

…aşa că m-am folosit de talentu-mi inimitabil şi de Google. Cu muzică folk pe fundal.

Creanga albă de tei din faţa casei se înconvoaie molcolm.
Fără poet, ar fi rămas orfană şi lipsită de sens.
Istoria ni se scurge printre degete precum apa din ţurţuri.
Fără poet, ar fi fost o poveste urâtă din neguri de vreme.
Iubirea simplă, neîntinată, ar fi fost înecată în ură.
Dacă nu era el să scoată vocabulele din lac de călimară.
Noi am fi fost aceiaşi, dar nu la fel.

Read Full Post »

Dacă nu iau în considerare faptul că profa de română a Ioanei şi-a petrecut ora de ieri citind Eminescu, oferind, astfel, părinţilor ocazia de a preda acasă cazurile substantivului… azi e ziua poetului nostru aşa-zis naţional.

Mutilat prin glorificare şi demonetizat prin exces, omul a fost, totuşi, un geniu. Şi-a scris opera folosind doar 5016 cuvinte. („În fiecare cuvînt eminescian mocnesc mai multe rosturi”, spunea Pruteanu.) A fost un jurnalist tăios, deşi uşor părtinitor şi mult prea implicat afectiv. Mărturiile sale lirice sau reale susţin în mod deloc surprinzător afirmaţia că noi, ca popor, nu ne-am schimbat prea mult profilul în ultimul veac şi jumătate.

Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?

………………………………

Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?

ascultaţi tot

Read Full Post »

Eu cred de Ana Blandiana

Eu cred că suntem un popor vegetal,
De unde altfel liniştea
În care aşteptăm desfrunzirea?
De unde curajul
De-a ne da drumul pe toboganul somnului
Până aproape de moarte,
Cu siguranţa
Că vom mai fi în stare să ne naştem
Din nou?
Eu cred că suntem un popor vegetal.
Cine-a văzut vreodată
Un copac revoltându-se?

Read Full Post »

Ecuatorul și polii de Marin Sorescu

Împreună sîntem foarte dialectici
(Tu știi că a fost cea mai frumoasă
Zi din viața mea?
Ce bine-ar fi să fie așa. „Ba da”.
Te rog fraza asta să n-o tai)
De fapt, poezia de dragoste ar trebui să fie semnată
Chiar de muze.
Poeții să se inspire și ele să pună degetul.
Tu să întinzi aripa peste versurile mele
„N-am întins-o?”
Așa, o pană. Vreau o fîlfîire deplină.

Simțeai că veneai până lângă mine
Și deodată un gol de aer.
Ce se întîmplă?
Mă gîndeam la tine.
Golurile de aer nu știu ce-o fi cu ele,
Așa e când zbori, zburăm spre tine.
„Oricum, eu receptam fluidul.”
Și eu mă ghidam tot după fluid.
Noi nu lucram decât pe
Bază de flux magnetic.
Știi că la ecuator cântărim
Mai mult decât la poli?

În orice caz, când sîntem împreună
Cântărim mai mult,
Sîntem două ecuatoare încolăcite
Două ecuatoare și – un pol – ca niște șerpi.
De ce numai unul?
Pentru unitatea contrariilor.
Plus cea mai ieftină energie…
Nu știu dacă înțelegi?
Ce zici de titlul asta?
Ești ca o sferă de sticlă
În care Dumnezeu a strecurat
Și-un clopoțel.
Când se-nvirteste pămîntul, sună clopoțelul.
Tu suni. Da, dar n-am sunetul frumos
Decât în sfera de sticlă
Vibrez din toată ființa
Și tu-mi culegi vibrațiile
Și mi le restitui, sărutate.

Read Full Post »

Ce frumoasă eşti… de Adrian Păunescu

Ce frumoasă eşti în prag de iarnă,
Ninge disperat asupra ta,
Cerul peste tine se răstoarnă,
Ţurţurii în plete vor suna.

Hai să fim doi oameni de zăpadă
Ridicaţi de braţe de copii,
Care-n frig şi ger mai ştiu să creadă
Că se pot iubi, se pot iubi.

Ce frumoasă eşti în prag de vară,
Când miroşi a mere ce se coc,
Cerul în fiinţa ta coboară
Trupul meu din trupul tău ia foc.

Focurile noastre se cunună,
Focurile noastre se-nţeleg,
Suntem baza lumii împreună
Suntem vara focului întreg.

Ce frumoasă eşti în prag de toamnă,
Ca o zi egală între nopţi,
Când iubirea noastră te condamnă
Să ai soarta strugurilor copţi.

Să înveţi, iubito, să te bucuri
Că ţi-am dat din jertfă un destin,
Şi că via asurzând de struguri,
Va trăi definitiv în vin.

Ce frumoasă eşti în primăvară,
Cea mai minunată-ntre femei,
Iezii pasc năframa ta uşoară,
Tu, cu muguri, bluza ţi-o închei.

Sigilat de taine nepătrunse
Cerul bate drumul tău îngust,
Trupul tău de muguri şi de frunze
De la cine să învăţ să-l gust?

Read Full Post »

Poezia de vineri

Acum vom sta… de Nichita Stănescu

Acum vom sta înlăuntrul unui ochi văzuţi din toate părţile.
Sfera ne va-nconjura glorios deodată cu hărţile.
Copaci cu vârfurile întoarse spre noi, munţi, oraşe, catedrale…
Ca pe un zid al morţii maşinile înnegresc, albe spirale.
Te ţin de umăr. Tu-nclini tâmpla rece ca-ntotdeauna.
Suntem doi şi singuri şi-n loc de inimă ne bate luna.

Read Full Post »

Older Posts »