Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Scolarul amator’ Category

Eu îmi amintesc cu plăcere de clasa a cincea. După numai un semestru, a venit revoluţia şi ni s-a schimbat diriginta şi garderoba. (Cât m-am rugat de tata să-mi facă rost de nişte blugi !) Cu notele nu aveam nicio problemă, că învăţam bine la română şi matematică, iar profesorii treceau cu vedere lipsurile mele de la desen, sport, atelier şi alte „abilităţi” din astea.

Zilele astea închei primul semestru de clasa a cincea din postura de tată de elev şi decorul mi se pare halucinant. La română, li s-au enumerat succint cazurile substantivelor şi modurile verbelor (în 2-3 ore), dar s-au pierdut ore în şir la literatură. Nu cu predarea, desigur, pentru că altfel nu le-ar fi dat să completeze zeci de fişe de lectură fără să-i înveţe măcar puţin limbajul specific folosit în comentariile de specialitate. (Nu de altceva, dar la examene asta le cere, nu să-şi exprime propriile opinii. Presupun că le e frică de ele.)

Continuăm cu altă slăbiciune de-a mea, istoria. În speţă, cea antică. Cea mai fascinantă cu putinţă, căci are poveşti despre regi şi imperii, piramide şi descoperiri, războaie şi eroi. Ei bine… pot spune că deja au ajuns la Imperiul Roman fără să înţeleagă mai nimic. Nu ştiu nimic despre codul lui Hammurabi, piramidele egiptene sau Alexandru cel Mare. Deja mă gândesc că vom trece peste războaiele punice şi poveştile cu patricieni la fel de repede precum s-a trecut peste secolul lui Pericle. Dar nu-i nimic, recuperăm la capitolul „îndobitocire crasă”. Căci perioada antică culminează cu apariţia creştinismului, nu ? În anumite contexte, o asemenea abordare ar putea constitui chiar o premisă pentru discriminare.

Un scurt intermezzo cu educaţia tehnologică, vă rog. Pentru că am aflat lucruri mai mult decât interesante. De exemplu, atunci când desenezi un sat, trebuie musai să-i adaugi şi fabrici. (Deh, modelul Jucu…) Sau că, în calitate de copil în vârstă de 11 ani, trebuie să fii la curent cu modalităţile de izolare a unei case.

În sfârşit, nu pot să nu-mi exprim tristeţea faţă de felul în care se predă franceza. Atunci când ştii că există reţineri faţă de limba lui Voltaire, nu pui palma sub fund şi faci mişto de limba engleză, ci încerci să cauţi o modalitate de a-i captiva pe copiii noştri americanizaţi deja din punct de vedere lingivistic. Francezii au un preşedinte foarte pitoresc. O competiţie de ciclism de notorietate. Câţiva cântăreţi minunaţi. O echipă de fotbal senzaţională. O piramidă în capitală.  Iar franceza e chiar o limbă foarte vorbită în Uniunea Europeană…

(Noroc că n-avem probleme la educaţie plastică şi la cea fizică, pentru că riscam să mă lungesc mai mult decât ţine plapuma blogului.)

Peste toate pluteşte eterna mea întrebare: „La ce mai cumpărăm manuale, dacă se lucrează numai din culegeri ?” Cred că fiică-mea a făcut deja mai multe probleme din culegeri decât am făcut eu în 12 ani de şcoală. Da, ştiu răspunsul… Ca să mai facă profesorul un ban din comision. Şi apoi, să-l plângi când face grevă.

Anunțuri

Read Full Post »

…aşa că m-am folosit de talentu-mi inimitabil şi de Google. Cu muzică folk pe fundal.

Creanga albă de tei din faţa casei se înconvoaie molcolm.
Fără poet, ar fi rămas orfană şi lipsită de sens.
Istoria ni se scurge printre degete precum apa din ţurţuri.
Fără poet, ar fi fost o poveste urâtă din neguri de vreme.
Iubirea simplă, neîntinată, ar fi fost înecată în ură.
Dacă nu era el să scoată vocabulele din lac de călimară.
Noi am fi fost aceiaşi, dar nu la fel.

Read Full Post »

Dacă nu iau în considerare faptul că profa de română a Ioanei şi-a petrecut ora de ieri citind Eminescu, oferind, astfel, părinţilor ocazia de a preda acasă cazurile substantivului… azi e ziua poetului nostru aşa-zis naţional.

Mutilat prin glorificare şi demonetizat prin exces, omul a fost, totuşi, un geniu. Şi-a scris opera folosind doar 5016 cuvinte. („În fiecare cuvînt eminescian mocnesc mai multe rosturi”, spunea Pruteanu.) A fost un jurnalist tăios, deşi uşor părtinitor şi mult prea implicat afectiv. Mărturiile sale lirice sau reale susţin în mod deloc surprinzător afirmaţia că noi, ca popor, nu ne-am schimbat prea mult profilul în ultimul veac şi jumătate.

Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?

………………………………

Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?

ascultaţi tot

Read Full Post »

1. Numeşti drept purtător de cuvânt un personaj controversat şi uşor ridicol, pentru ca nimeni să n-aibă aşteptări prea mari de la tine. În plus, poţi să-ţi retragi oricând afirmaţiile.

2. Pui la bătaie o taxă care va subţia şi mai mult clientela şi aşa fluctuantă a singurelor firme care merg în ţara asta, cele care produc materie primă de înfulecat. Da, e nesănătos. Dar vă asigur că o băutură pe bază de cola şi un pateu tot vor fi mai ieftine decât crenvurştii de soia şi legăturile de broccoli.

3. Faci presă cum apuci, în funcţie de interese. Urmăreşte politicieni şi vedete, copiezi ştiri de pe fluxurile agenţiilor de presă şi laşi dracului orice preocupare pentru conţinut. Pe urmă, te miri că eşti dat afară.

4. Eşti profesor şi eşti supărat pe guvern. După ce-ai pierdut trei săptămâni cu scriitori de geniu precum Gellu Naum, bagi copilului în cap tot verbul – conjugări, moduri, funcţii – într-o singură săptămână. Nu de altceva, dar dacă te surprinde greva nepregătit?

Bă, da chiar nimeni din ţara asta nu vrea să experimenteze satisfacţia de a face ceva ca lumea ? Şi să nu aud contraargumentul cu banii. Că toţi furăm, într-o formă sau alta. De cele mai multe ori, propria noastră căciulă. Şi e iarnă, nu v-am spus?

Read Full Post »

* insistenţa sublimă cu care s-au învăţat ascendenţa şi descendenţa diftongilor, fapt care ne-a făcut să ne întrebăm inclusiv ce hram poartă mirificul cuvânt „muie” în acest context. Se pare că include un diftong ascendent, ceea ce dă noi valenţe realităţii.

* întrebarea nerostită care rezidă pe buzele noastre cu privire la utilitatea cumpărării a două culegeri de matematică, în condiţiile în care se lucrează doar din una.

* faptul că în ciclul săptămânal de patru ore de engleză sunt implicate două profesoare, trei cursuri şi patru materiale de studiu/lucru, la fel ca într-un binecunoscut film despre avortul interzis.

* albumul foto (dimensiuni 9×13) în care profesoara de franceză doreşte să fie plasate verbele învăţate, cu conjugarea lor cu tot. Menţionez că, nefiind negustori ambulanţi prin preajmă, am cumpărat un exemplar la preţ dublu de la magazinul de profil.

* dacă tot vorbirăm de fonetică mai sus, să amintim şi de hiatul din cursul de geografie, în care s-a sărit cu bună ştiinţă de lecţia despre scoarţă, manta şi nucleu.

*caietul dictando de la ora de desen.

* lecţiile de sinteză de la istorie. Dacă acum învaţă în pastile, în clasa a opta cursurile vor semăna cu nişte postări pe Twitter. Copii, pregătiţi-vă să vorbiţi despre al doilea război mondial în 128 de caractere…

*educaţia tehnologică, această cenuşăreasă pe care noi o onoram cu profile metalice. Elevii de azi trebuie să completeze spaţii punctate din caiete şi să realizeze tablouri din plante, activitate urmată de descrierea meticuloasă a procesului de producţie.

Read Full Post »

Via Nepoliticos, o chestie care, probabil, e mai des întâlnită decât s-ar crede şi care vine să confirme că realitatea e mai înfricoşătoare decât ficţiunea. Ca să parafrazăm, tu ştii cine predă copilului tău la şcoală? Doamnelor şi domnilor… v-o prezint pe profa de istorie ! (Pe urmă, s-o urmăriţi şi pe elevă.)

UPDATE: Extras dintr-un raport făcut de un profesor despre un caz de abandon şcolar: Băiatul care a abandonat parţial studiile a motivat spunând că trebuie să se ocupe de gospodărie, observându-se un ataşament mare faţă de calul său. Deci mă simt aproape genial în mediocritatea mea… 😀

Read Full Post »

Pas greşit…

figAvem următoarea demonstraţie matematică:

Să presupunem că a = b.
Putem scrie că a2 = ab.
Dacă adunăm a2 în ambele părţi: a2 + a2 = a2 + ab
Adică 2a2 = a2 + ab
Scădem 2ab din ambii membri ai ecuaţiei:
2a2 – 2ab = a2 + ab – 2ab
Rezultă 2a2 – 2ab = a2 – ab, adică 2 (a2 – ab) = 1 (a2 – ab)
Împărţim în fiecare parte la a2 – ab… şi obţinem 1=2

Unde e greşeala ?

Read Full Post »

Older Posts »