Cum atacă viruşii ?

Sunt blogger la şcoala generală…

Medicul de familie…

Nu, nu e individul acela cu joben şi baston, care te vizitează atunci când eşti căzut la pat. Aceea e o imagine pierdută în negurile secolelor trecute, când confortul social nu trebuia încă întrucâtva contrabalansat cu birocraţia ridicată la rang de artă.

Nu… aici discutăm un tip oarecum arogant – deşi aceasta este o “calitate” de netăgăduit a doctorilor – care, deşi nu ştie exact ce ai (mai ales că n-ai avut bunul simţ să vii la 7 dimineaţa să stai la coadă ca să-ţi faci analizele la ora 9), îţi prescrie o groază de medicamente, că deh, ai tensiunea mare. Ai tensiunea mare că nu iei medicamente, nu că ai 40 kg surplus şi toată ziua stai pe scaun.

Oricum, toţi doctorii sunt geniali. De cum intru pe uşă, îşi dau seama că sunt gras. Îi spui că te doare piciorul. Aiurea, eşti gras. Picioarele sunt drepte. Or fi, dar mă dor. Nu contează, ia astea cinci medicamente şi vino peste o săptămână.

Parcă vă aud spunând că omul nostru lucrează la stat unde e, după cum ştim, nasol… Ei bine, eu nu ştiu să dau şpagă. Şi nu mi se pare normal. Dacă vrei să-i dai salariu mai mare, taie chitanţă de 10 lei la intrare, că oricum nu văd niciodată banii platiţi în viaţă la asigurările de sănătate.

O să-l păstrez în rezervă, ca instrument de semnat concedii medicale şi adeverinţe. Între timp, am o tolbă plină de recomandări de la prieteni şi rude şi am cele mai bune intenţii să le dau curs.

Gata, m-am liniştit…

Am aflat jobul care mi se potriveşte...

Sfârşit de poveste ?

Pesimistul din mine a citit asta. Optimistul asta (deşi nu spune nimic de preluarea colaboratorilor).

A fost un spaţiu în care am fost mereu primit cu braţele deschise şi apreciat pentru ceea ce fac. În care am încercat sentimentul datoriei împlinite, fără patimă şi idiosincrazii. De cele mai multe ori am tradus, adaptat şi editat, dar au fost ceva ocazii în care m-am încumetat să iau textul de la zero. Aici am avut primul blog, pe care, ce-i drept, l-am ignorat în mod constant, fapt pentru care îmi cer iertare.

Indiferent de ce se va întâmpla şi de câtă cădere voi suporta neprovocat, nu pot ascunde că am câştigat experienţă, fler şi prieteni. Le mulţumesc tuturor celor care au mi-au întâmpinat cu îngăduinţă orice frustrare şi cu profesionalism orice realizare.

În zori de noiembrie, când viaţa mea pare să se înghesuie trepidant în două camere neterminate, o durere de picior care pare infinită şi un viitor nedefinit, sper că voi mai avea ocazia să lupt cu termene-limită pentru MH.

Bonus pentru cititorii blogului: o parte din articolele editate de mine

Preşedintele
Jay Leno – un zâmbet pentru fiecare seară
Lege şi ordine
Decepţia care-ţi dă putere
Tratează-te singur… de urgenţă
Din inimă pentru inimă
Adevărul despre dinţi
Unde sunt microbii
De ce ţi-e atât de frică?
50 de moduri de a învinge moartea
Îngrijeşte-te singur
Alungă cele mai negre temeri
Combină şi cucereşte
7 dureri pe care nu trebuie să le ignori
6 leacuri nebuneşti
Fericirea produce dependenţă?
Întinereşte-ţi inima
Fii gata să lupţi cu alergiile
Pe aici nu se trece
Mânuiește-ti „crosa” în mod eficient
Apără-ţi bărbăţia
Cele mai bune 10 alimente pe care nu le mănânci
Tentaţiile unui bărbat
Un bărbat evoluat
Noile reguli ale masculinităţii
Sursa puterii
Cele şase capcane ale interviului de angajare
Mai laudă-te şi tu
Treci pe viteza de croazieră
Dă frâu liber ambiţiei
Opreşte furia
5 semne că eşti sabotat de computer
Poţi obţine întotdeauna ce vrei
Simplifică

Să ne amintim de casetele cu Guns… cu o baladă nouă.

Texte de duminică după-amiază… (2)

Cabral scrie despre cioclii mediatici, care aşteaptă profesionist şi rece ca oamenii de valoare a acestei ţări să se stingă.

Chinezu vorbeşte despre oamenii aflaţi dincolo de branduri, necunoscuţi de nimeni, dar care îşi fac treaba.

Citatul săptămânii: “Lucrul cel mai neplăcut în privinţa fiinţelor umane este că nu se metamorfozează. Indivizii din specia mea şi a ta se nasc sub formă de larve, dar înainte de a se reproduce se transformă în ceva superior. Oamenii rămân larve toată viaţa lor.” Orson Scott Card, în romanul “Xenocid”.

Adrian Georgescu restrânge universul la 3 secvenţe din existenţa sa…

Şi pentru că aseară a fost Halloween, iată cum arată o lecţie de matematică atunci când ai un profesor ingenios… şi pus pe farse.

Unde ai fost, Emile ?

Aşa era mustrat micul Boc, a cincea şi cea din urmă roată la căruţă din gospodăria lui Ioan şi a Anei, atunci când încălca proprietatea întrucâtva privată a sătenilor din Răchiţele… Dar paznicul neînfricat al gâştelor suporta cu stoicism ocările, considerându-le un antrenament necesar pentru cel ce avea să devină primul pupincurist al ţării şi întâi mergător al istoriei moţiunilor de cenzură aprobate.

Bine, măi Emile… aşa rău ai ajuns ? Apari la Etno TV ?

U2 – Live from the Rose Bowl

N-am putut să-i urmăresc în direct, taman de pe gazonul care a fost martorul trasorului lui Hagi în meciul cu Columbia din ‘94, dar mi-a rămas înregistrarea.

Texte de duminică după-amiază… (1)

De ziua regelui Mihai, Mihnea Măruţă, ne face cadou compunerea unei fiice.
Eram copil atunci când am înţeles că există o parte din acest om care nu ne aparţine nouă. (…) În viaţa lui era o altă dimensiune, cumva deasupra noastră; era ceva diferit, important, nu ca o meserie sau o slujbă, ceva mult mai cuprinzător şi mai profund.  Şi totuşi, acel ceva era, într-un fel, şi o parte din noi. Sentimentul de apartenenţă a crescut odată cu noi şi ne-a adus şi mai aproape de omul despre care vă vorbesc.

De Maio reconfigurează relaţia dintre Dumnezeu şi Diavol…
Îl străbătu o idee. “Ce-ar fi să inventez eu ceva care să se situeze între noi, să aparţină şi unuia şi altuia, să poată despărţi şi apropia, să dea viaţă şi să ucidă, în acelaşi timp?”

Dono face o incursiune în lumea adolescenţei, amintindu-ne de melodiile preferate de băieţi…

Ireena ne explică de ce nu merită să faci o facultate în România, pentru o diplomă care, de cele mai multe ori, nu-ţi asigură nici cunostinţe mai bogate, nici un loc de muncă mai bine plătit.

Descoperă.ro ne anunţă că o agenţie de turism britanică a închiriat o navă de croazieră pentru a organiza “Titanic Memorial Cruise” în 2012, când se vor împlini o sută de ani de la tragedie. Toate cabinele au fost deja vândute.  Cum ar fi dacă s-ar scufunda ?

În sfârşit, Moshe&Mordechai, ne povestesc o întâmplare cu nişte cărţi…