Dacă nu ştiaţi, astă-vară am trecut şi prin Sibiu. De două ori…
Prima oară am bătătorit centrul istoric, cu străduţe adiacente cu tot. Am fost fascinaţi de detaliile picturilor adăpostite la muzeul Brukenthal, am intrat pentru două minute în biserica catolică din Piaţa Mare (impresionante aceste clădiri de inspiraţie gotică), am urcat în Turnul Sfatului (de unde ochiul capturează panorame pe cinste, iar trupul simte că se striveşte sub spirala scării), am văzut statuia lui Gh. Lazăr, am mers prin pasajul aurarilor, am trecut pe lângă atelierele calfelor şi turnurile de apărare ale vechii cetăţi. În plus, am vizitat muzeul de istorie naturală şi am făcut cunoştinţă cu nişte taximetrişti vorbăreţi.
Ce ne-a plăcut: curăţenia (absolut spectaculoasă pentru nişte rezidenţi ai unei capitale murdare), felul în care s-au păstrat clădirile (majoritatea sunt locuite pe bune şi foarte multe au fost declarate monumente), mâncarea (ieftină, chiar şi în condiţiile în care am vrut specialitatea casei), atmosfera cosmopolită.
Urmează primul set de fotografii:
A doua vizită a fost cea la Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA, situat în Pădurea Dumbrava. Din câte ni s-a povestit, e cel mai mare de gen din Europa. Am vazut morile de vânt (inspirate, parcă, de romanul lui Cervantes), am trecut pe lângă zeci de case, ateliere, căruţe şi stâni şi am aplaudat în gând ideea de a angaja pensionari pentru întreţinerea şi prezentarea fiecărei “zone”. Foarte amabili şi dispuşi să-ţi vorbească ore-n şir. Din păcate, n-am rezistat să facem tot circuitul.
Şi pozele aferente:

















